Recomandări Înapoi

105 ani de la nașterea pianistului Nikita Magaloff

Publicat: miercuri, 8 Februarie 2017 , ora 8.34

Pianistul Nikita Magaloff s-a născut la Sankt Petersburg în 8 februarie 1912. Serghei Prokofiev era prieten al familiei sale și prin intermediul marelui compozitor, Magaloff a devenit interesat de arta sunetelor. Când avea 6 ani, familia s-a mutat în Finlanda – erau zorii revoluției din 1917, iar Nikita a început să studieze pianul cu Alexander Siloti, elev al lui Liszt, verișor și profesor al lui Rahmaninov. După 4 ani, familia s-a stabilit la Paris, unde Nikita a intrat la Conservator, îndrumat fiind de Isidor Philipp. A luat și câteva lecții de la Maurice Ravel, care l-a încurajat mult. La absolvirea Conservatorului din Paris, Nikita Magaloff avea 17 ani iar Ravel a spus: ”Un muzician cu adevărat extraordinar s-a născut”.

La Paris, Nikita Magaloff a promovat muzica prietenului său Serghei Prokofiev, oferind, spre exemplu, prima interpretare a Sonatei nr.7 pentru pian în vest (1942). A fost printre primii muzicieni care au reluat aparițiile publice în Paris după terminarea războiului, în 1945, iar în 1947 a avut un prim turneu în S.U.A.

Din 1949, la recomandarea marelui nostru Dinu Lipatti, Nikita Magaloff a preluat postul acestuia la Conservatorul din Geneva. Magaloff a fost mult apreciat pentru interpretările sale chopiniene și îl vom asculta și noi în Sonata nr.3 semnată de acesta, precum și în Concertul nr.5 Imperialul de Ludwig van Beethoven.

Miercuri, 8 februarie, de la ora 10.00, la Arpeggio – 105 ani de la nașterea pianistului Nikita Magaloff. 

Andreea Chiselev