Arhivă articole : Ecouri din școli

Arhiva : 2023 | 2022 | 2020 | 2019 | 2018 | 2017 | 2016 | 2015 | 2014 |

Iunie 2013 - Școala nr. 56 din București

Publicat: joi, 25 Septembrie 2014 , ora 8.18
 
'Ascultă 5 minute de muzică clasică' la Școala nr. 56 din București


You need Flash player 9 to play this


Proiectul Ascultă 5 minute de muzică clasică, inițiativa apartinând Cristinei Comandasu, reactor șef adjunct al postului Radio România Muzical a poposit vineri, 7 iunie, la Școala Generală nr. 56 "Jose Marti" din București. Spre deosebire de elevii Colegiului Național "Spiru Haret" unde proiectul s-a derulat recent sub forma audițiilor difuzate în boxe în timpul pauzelor, micii melomani care învată la Școala Generală nr. 56 s-au putut bucura de muzică, în cadrul orelor de educatie muzicală, desfășurate sub îndrumarea profesoarei Valentina Gavrilă:

"La fiecare sfârsit de ora de educatie muzicală, rezervăm timp pentru acest proiect. Au ascultat Concert de Johann Sebastian Bach, Suita Prin muntii Apuseni a lui Marțian Negrea, Vivaldi Primavara, partea a III-a și multe dintre lucrările propuse în acest proiect. Le-a venit ca o completare. Ei au învățat despre genuri muzicale noi și le-au aprofundat."

Cum a fost receptat proiectul Ascultă 5 minute de muzică clasică de către elevii Școlii nr. 56, ne-a dezvăluit Andrei Lovin, elev în clasa a V-a:

"Sunt destul de frumoase, mai ales cele din partea compozitorilor foarte mari, ca și Mozart, Joseph Haydn."

Care este compozitorul tău preferat?

„Mozart aș zice. Mi se pare foarte bun. A compus foarte multe concerte.”

De asemenea, am vorbit cu colegii săi, Alexandru Todoran:

„Muzica clasică îmi dă un sentiment de calm, liniste și mă pot concentra mai bine pe unele lucruri, cum ar fi pictura și mă inspiră chiar atunci când vreau să scriu la română.”

Exista o legătura între muzica și pictura sau română?

„Da. Toate sunt arte care ne ajută să descoperim și să învățăm mai multe. Ne ajută creativitatea.”

Și Ilinca Paun:

„Îmi place muzica clasică pentru că mă relaxează. Ascult atunci când citesc, pentru că îmi place Mozart și Antonio Vivaldi. E greu să compui și e de admirat.”

Reportaj realizat de Alexandra Cebuc